Konstantinos Pringos s-a născut la Constantinopol în anul 1892. Având o voce deosebit de frumoasă, s-a remarcat imediat ca Prim Canonarh la biserica Intrării Maicii Domnului în Templu din cartierul Pera, acolo unde a primit primele lecții de muzică de la renumitul dascăl și protopsalt al acelei biserici, Evstratie Papadopoulos, cunoscut sub numele de „Cocoșatul”. Mai târziu, a fost elev al lui Mihail Mourkidis. Ulterior, odată angajat la Patriarhie, a devenit ucenic al lui Iacov Nafpliotis. Datorită geniului său muzical, a reușit să se adapteze în chip minunat strălucitului stil al acestuia și a excelat atât în teorie, cât și în practica muzicală [1] .
Andreas Papandreou, care l-a supranumit „Beethoven al Muzicii Psaltice” [2] , spunea despre el cu emoție: „Regretatului Pringos îi datorez frumusețea insuflată de har a stilului patriarhal. El m-a învățat nașterea, viața și moartea artistului în momentul psalmodiei” [3] .
Și-a început cariera psaltică slujind între anii 1908-1925 și 1933-1938 în mai multe biserici din Constantinopol, printre care „Sfinții Apostoli” din Feriköy, „Sfânta Treime” din Pera, „Sfântul Dimitrie” din Tatavla și „Sfântul Ioan Teologul” din Hios. În perioada 1925-1933, s-a aflat în Grecia, unde a cântat la Fundația Panellenică din Tinos, la „Sfântul Pavel” din Kavala, precum și la bisericile „Panaghia Achiropiitou” și Întâmpinarea Domnului din Salonic [4] . Marea preocupare a lui Pringos a fost păstrarea fidelă a ethosului și stilului patriarhal, așa cum le învățase de la Nafpliotis, fără a permite alterări sau influențe străine [5] .
Se spune despre el că stăpânea în mod desăvârșit arta psalmodiei, știind când psaltul trebuie să fie solemn și impunător, când profund și mistic, când blând și expresiv [6] . În ceea ce privește contribuția sa la definirea stilului patriarhal, Psaroudakis considera că Pringos este singurul care a oferit o definiție perfectă a acestui stil [7] .
Pringos, atât prin talentul său vocal excepțional, cât și prin inteligența sa muzicală deosebită, s-a dovedit pe deplin vrednic de rangul înalt pe care îl ocupa. Păstrător fidel al stilului bisericesc sobru și profund, în prefața lucrării sale Η πατριαρχική φόρμιγξ a exprimat convingerea sa cu privire la evoluția muzicii, afirmând: „Fiecare epocă are, desigur, dreptul de a-și crea propriul veac și muzica veacului său. Însă această muzică nu trebuie să se îndepărteze de moștenirea transmisă, de acele repere care poartă pecetea gravității arhaice a mărețelor modele bizantine. Ea trebuie să rămână în deplină armonie cu linia de continuitate a stilului și a interpretării păstrate de secole în muzica noastră bisericească, și, mai presus de toate, să fie în acord cu simțirea religioasă a credincioșilor care ascultă” [8] .
Protopsaltul Harilaos Taliadoros îl considera „cel mai de seamă”. Avea o înclinație deosebită și un talent remarcabil în interpretarea Slavelor. Pentru el, o slavă era la fel de important precum Evanghelia - în sensul că acesta cuprindea esența întregii zile liturgice. Acolo trebuia transmis cu claritate mesajul, iar muzica să se armonizeze deplin cu textul. Pringos se distingea printr-o sobrietate aparte și printr-un mod excepțional de a interpreta [9] .
Pringos a dirijat Corul Iubitorilor de Muzică din Constantinopol în diverse apariții, atât în Catedrala Patriarhală, cât și în alte biserici ale orașului. În albumul Noul Cerc Constantinopolitan găsim următoarea mențiune: „Odată cu înființarea Asociației Iubitorilor de Muzică din Istanbul, în anul 1948, a fost organizat și corul acesteia, alcătuit din cei mai de seamă psalți ai orașului. Dirijor a fost Arhontele Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos, răposatul Konstantinos Pringos (†1964) [10] ”
Din anul 1958, din cauza unei paralizii la picioare, Pringos a rămas imobilizat în locuința sa. Acolo îl vizitau adesea ucenicii, dornici să asculte cântarea marelui dascăl. Astfel, într-o înregistrare pe casetă ce a păstrat pentru posteritate vocea sa, se aud următoarele cuvinte la început: „Constantinopol, 11 septembrie 1959. Am venit să-l vizităm pe Arhontele Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos, domnul Konstantin Pringos, cu rugămintea de a ne cânta câteva piese, având cu noi și aparatul de înregistrare” [11] .
Ulterior, Pringos a fost internat la spitalul „Evangelismos” din Atena, unde a continuat să fie vizitat necontenit de numeroși psalți. Aceștia veneau adesea însoțiți de aparate de înregistrare, pentru a-l asculta pe marele dascăl și pentru a primi de la el ultimele învățături [12] .
Pringos a adormit întru Domnul la spitalul „Evangelismos” în anul 1964, purtând în suflet dorința și durerea de a se mai ridica măcar o dată ca să psalmodieze. Așa cum se aude într-o casetă care i-a păstrat vocea pentru posteritate, el spunea cu emoție: „Ajută-mă, Preasfântă Maică, să mă ridic din patul acesta pe care zac...” [13] .
În loc de flori pe mormântul său, ucenicul său, Stylianos Giouzmas, proprietar și director al ziarului Typos din Constantinopol, a publicat acest omagiu:
„Konstantinos Pringos s-a apropiat de muzică asemenea unui evlavios mistagog, purtând cu adâncă smerenie comoara încredințată lui și străduindu-se, cu dăruire și jertfă, să atragă către ea pe cei cu adevărat iubitori de Dumnezeu. A dorit să reverse și în inimile altora o iubire arzătoare și un respect profund față de această comoară neprețuită a Tradiției, al cărei păstrător autentic a fost. Înzestrat cu bogată imaginație, a creat opere care au înălțat sufletele și au mișcat inimile tuturor celor care au avut fericirea să-l asculte cântând și predând, încă din tinerețe și până la momentul, impus de boală, al despărțirii sale de strana lui Iacov, pe care a slujit-o cu atâta cinste, urmând credincios urmele înaintașilor săi. Pringos, care pe pământ L-a lăudat pe Dumnezeu cu vocea sa dulce ca a unei păsări cântătoare, acum, în ceruri, aduce imnuri și doxologii înaintea tronului slavei dumnezeiești. Veșnică să-i fie amintirea dascălului și ușoară țărâna care îl acoperă [14] .
Viața și lucrarea lui Konstantinos Pringos, Arhonte Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos, întruchipează un model rar de fidelitate față de Tradiția psaltică, îmbinată cu o viziune artistică înaltă și o sobrietate interpretativă ce a marcat definitiv istoria muzicii bisericești constantinopolitane. Prin glasul său inconfundabil, prin rigoarea cu care a cultivat ethosul patriarhal și prin discreta lui autoritate pedagogică, Pringos a devenit nu doar un continuator al marilor înaintași, ci și un reper canonic în ceea ce privește stilul, simțul liturgic și autenticitatea execuției.
Personalitatea sa, smerită dar statornică, a rodit în zeci de ucenici și în nenumărate înregistrări, ce rămân până astăzi repere ale modului în care trebuie psalmodiat cu evlavie și discernământ. Deși afectat de suferință în ultimii ani ai vieții, Pringos a continuat să transmită comoara cântării bizantine din patul suferinței, cu aceeași ardoare cu care slujise în strana patriarhală.
Astăzi, el rămâne o figură emblematică a tradiției muzicale a Constantinopolului, un mărturisitor al frumuseții liturgice și un păzitor tăcut al ethosului bisericesc autentic. Memoria sa se păstrează nu doar în înregistrări și manuscrise, ci mai ales în atitudinea filocalică a celor care, psalmodiind, se silesc să-i urmeze ethos-ul.
BIBLIOGRAFIE
[1] Pr. Σεραφείμ Φαράσογλου, Ἀπὸ τὴν τάξη καὶ Ψαλμωδία στὸν Πατριαρχικὸ Ναὸ Κωνσταντινουπόλεως, vol. 1, Αθήνα, 1988, p. 104.
[2] Adrian Sîrbu, „«Υφος» και «υφή» στην ψαλτική παράδοση της Μολδαβίας με έμφαση στο 18ο αιώνα έως σήμερα [Ifos și țesătură muzicală în tradiția psaltică din Moldova, din secolul al XVIII-lea până astăzi] (lucrare de doctorat nepublicată)”, p. 48, https://ikee.lib.auth.gr/record/314976/files/GRI-2020-26698.pdf .
[3] Pr. Σεραφείμ Φαράσογλου, Ἀπὸ τὴν τάξη καὶ Ψαλμωδία στὸν Πατριαρχικὸ Ναὸ Κωνσταντινουπόλεως, vol. 2, Αθήνα, 1994, p. 107.
[4] „Κωνσταντίνος Πρίγγος”, https://e-kere.gr/βιογραφικά/ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΣ-ΠΡΙΓΓΟΣ , data accesării: 7 martie 2025.
[5] Pr. Σεραφείμ Φαράσογλου, Ἀπὸ τὴν τάξη καὶ Ψαλμωδία, vol. 2, p. 101, nota 108.
[6] Γεώργιος Ψαρουδάκης, Μαθήματα Φωνητικής, ΔΙΟΠΤΡΑ, Αθήνα, 2011, p. 95.
[7] Ibidem.
[8] Pr. Σεραφείμ Φαράσογλου, Ἀπὸ τὴν τάξη καὶ Ψαλμωδία, vol. 1, p. 105.
[9] Adrian Sîrbu, „«Υφος» και «υφή»”, p. 468.
[10] Pr. Σεραφείμ Φαράσογλου, Ἀπὸ τὴν τάξη καὶ Ψαλμωδία, vol. 1, p. 105.
[11] Ibidem, p. 108.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem, pp. 108–109.
[14] Ibidem, p. 109.
