Muzica psaltică sau bizantină este un concept care cuprinde atât expresiile muzicale religioase, cât și cele seculare, elaborate și interpretate în Imperiul Bizantin și în regiunile influențate de cultura acestuia. Acest tip de muzică are o rădăcină comună cu muzica greacă antică, dar a evoluat în timp sub influența creștinismului, a orientului apropiat și a altor civilizații care au avut contact cu Imperiul Bizantin. Muzica bizantină se distinge prin utilizarea unui sistem modal numit „octoih”, care constă în opt moduri sau glasuri distincte, fiecare având o melodie specifică și o semnificație liturgică aparte. Aceasta este, de asemenea, omofonă, fiind interpretată într-un singur glas, fără acompaniament instrumental sau armonie. Transmiterea tradiției muzicale bizantine se bazează în principal pe metodele de transmisie orală, dar, ulterior, a fost notată utilizând semne speciale numite „neume”, care indicau direcția melodică mai degrabă decât înălțimea precisă a notelor[1].
Muzica bizantină, cu rădăcini adânc în istoria Bizanțului, a exercitat o influență semnificativă asupra dezvoltării culturii europene în diverse aspecte. Această investigație se concentrează asupra acestei influențe și evidențiază contribuțiile semnificative ale muzicii bizantine în contextul european.
Un mod evident în care muzica bizantină a influențat cultura europeană este prin intermediul răspândirii creștinismului. Cântările liturgice bizantine au jucat un rol fundamental în ritualurile creștine și au contribuit la definirea dimensiunii spirituale. Chiar și după Marea Schismă din 1054, care a separat Biserica Ortodoxă de Biserica Catolică, muzica bizantină a continuat să aibă o influență semnificativă asupra liturghiilor religioase europene.
De exemplu, muzica gregoriană, considerată muzica oficială a Bisericii Catolice, împarte anumite caracteristici cu muzica bizantină, inclusiv utilizarea modurilor, a formulelor melodice și a textelor liturgice similare. În plus, muzica polifonică occidentală a evoluat prin împrumutarea unor tehnici de compoziție din muzica bizantină, cum ar fi “organumul“, care presupune adăugarea unei voci paralele la o melodie existentă la o distanță de o octavă sau cvartă. Un alt exemplu este muzica “ars nova“, care a introdus ritmuri și forme muzicale noi, inspirate din muzica seculară bizantină, inclusiv dansuri și cântece de dragoste[2].
Muzica bizantină a influențat, de asemenea, alte culturi europene, în special cele din Europa de Sud-Est și de Est, care au fost sub influența sau dominația Imperiului Bizantin sau a succesorilor săi. Astfel, muzica ortodoxă din țări precum România, Bulgaria, Serbia, Grecia și Rusia prezintă multe trăsături comune cu muzica bizantină, cum ar fi utilizarea „octoihului”, a „neumelor” și a textelor liturgice în limba greacă sau în limba locală. În plus, muzica populară din aceste regiuni manifestă unele caracteristici specifice bizantine, cum ar fi modurile orientale, instrumentele tradiționale (cum ar fi lăuta sau cobza) și forme muzicale specifice (cum ar fi doina sau balada)[3].
Cu toate acestea, influența muzicii bizantine nu se limitează doar la Europa. Ea a influențat și muzica din alte regiuni ale lumii, cum ar fi Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia Centrală, în principal datorită contactelor comerciale, politice și religioase dintre Imperiul Bizantin și alte civilizații[4]. De exemplu:
- Muzica arabă a preluat elemente din muzica bizantină, precum utilizarea instrumentelor cu coarde (cum ar fi oudul sau lăuta), modurile muzicale (cum ar fi maqamat) și formele muzicale (cum ar fi muwashshah)[5].
- Muzica turcă a fost influențată de muzica bizantină prin intermediul comunității grecești din Anatolia și a cuceririi Constantinopolului de către otomani în 1453. Muzica turcă a adoptat elemente precum instrumente cu percuție (cum ar fi darbuka sau bendir), moduri muzicale (cum ar fi makamlar) și forme muzicale (cum ar fi gazel sau semai).
- Muzica persană a fost influențată de muzica psaltică prin expansiunea islamului și schimburile culturale dintre Persia și Bizanț. Muzica persană a împrumutat elemente precum instrumentele cu coarde (cum ar fi santur sau tar), modurile muzicale (cum ar fi dastgah) și formele muzicale (cum ar fi tasnif sau pishdaramad).
Astfel, muzica bizantină se dovedește a fi o expresie artistică extrem de bogată și diversificată, care reflectă istoria și cultura unui imperiu cu o existență de peste o mie de ani și cu numeroase interacțiuni cu alte civilizații. Aceasta a servit drept sursă de inspirație pentru culturile europene și nu numai, care au preluat și adaptat elemente din această tradiție muzicală. Arta muzicală bizantină este și o sursă de inspirație pentru alte culturi europene, care au preluat și adaptat elemente din această tradiție muzicală.
Bibliografie
1. Rusu, Drd.E.: Muzica bizantină – Câteva considerații istorice. Teologie Și Viață. (2018)
2. Barret, R.: Byzantine Chant, Authenticity, and Identity: Musicological Historiography through the Eyes of Folklore. Greek Orthodox Theology Rev. 55, (2010)
3. Ilnitchi, G.: Ottoman Echoes, Byzantine Frescoes, and Musical Instruments in the Balkans. In: Balkan Popular Culture and the Ottoman Ecumene
4. Chaldeakis, A.G.: Tradiție și inovație în muzica bizantină, https://www.crestinortodox.ro/religie/traditie-inovatie-muzica-bizantina-69236.html
5. Touma, H.H.: World History of Music – History of Arabian Music: A Study. World Music. 22, 1980
